Steaua ne-a “suflat” două campionate

4-campionate

FC Argeş putea să aibă în momentul de faţă nu două, ci patru titluri de campioană a României. Asta pentru că de două ori, piteştenii au fost întrecuţi la limită de Steaua.

Mai întâi, era sezonul 1967-1968. FC Argeş se afla în luptă directă cu Steaua pentru campionat. În penultima etapă, Argeşul învingea la Piteşti pe Petrolul cu 1-0, iar Steaua nu reuşea decât 1-1 la Bucureşti cu Universitatea Cluj. Astfel, cele două echipe erau despărţite de doar un punct: Steaua – 33 puncte; FC Argeş – 32 puncte (se acordau doar 2 puncte pentru victorie). În ultima etapă, Argeşul trebuia să învingă pe Progresul, iar Steaua să piardă la Ploieşti. Numai că nu s-a întâmplat aşa, FC Argeş a remizat 1-1 la Bucureşti iar Steaua a bătut cu 3-1 pe Petrolul, astfel că piteştenii au trebuit să se mulţumească cu titlul de vicecampioană.

În sezonul 1977-1978, povestea s-a repetat. FC Argeş şi Steaua se băteau la campionat. Povestea e şi mai dramatică decât în urmă cu 10 ani. În etapa 29, Argeşul era pe primul loc, cu două puncte mai mult decât Steaua. Etapa următoare, piteştenii suferă o înfrângere grea, 0-1 cu Dinamo, şi steliştii treceau pe primul loc, datorită golaverajului. Cele două echipe merg cap la cap până în final. Cu o etapă înainte de sfârşitul sezonului, FC Argeş nu poate profita de înfrângerea bucureştenilor la Constanţa, scor 1-3, şi pierde cu 2-1 la Oradea. Dacă reuşea măcar un egal, ar fi devenit campioană, pentru că în ultima etapă a învins cu 5-0 pe UTA. Degeaba, pentru că Steaua bate cu 4-0 pe FCM Reşiţa şi câştigă campionatul la golaveraj. Totuşi, dacă atunci s-ar fi acordat 3 puncte pentru victorie, Argeşul ar fi fost campioană, cu 1 punct avans. Iată liniile de clasament ale celor două echipe la finalul sezonului 1977-1978:

Poz Echipa M V E I GM GP Pct
1 Steaua Bucureşti 34 17 7 10 75 49 41
2 FC Argeş Piteşti 34 18 5 11 60 49 41

FC Argeş se va răzbuna sezonul următor, când avea să câştige al doilea şi ultimul titlu de campioană a României.

Etichete: , , ,

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Comentarii

  1. danturlea spune:

    auzisem de pierderea acestor campionate pierdute în faţa stelei.
    dar nu ştiam aceste detali.

  2. Cristi Stanescu-REX spune:

    Le-am trait pe amadoua si tare mi-as dori sa mai traiesc acele clipe !
    Dorinta si credinta mea sunt convins ca se va implini in viitor, pentru ca-mi place ce sustin, DOBRINII NU MOR NICIODATA !!!
    DOAMNE DUMNEZEUL NOSTRU, AL PITESTENILOR(cine e PITESTEAN cu adevarat, stie care-i D-ZEUL lui), ajuta-ne de-acolo unde esti, sa reanviem ca pasarea PHEONIX si sa redevenim ce-am fost in VREMEA TA!!!

Vocea tribunei