“Minunea” de la Târgu Mureş

asa-fc-arges-0-3

În istoria unui club, sunt câteva meciuri de referinţă, care prin desfăşurarea lor au schimbat soarta clubului, mai mult sau mai puţin. Aşa s-a întâmplat în sezonul 1968-1969, când FC Argeş s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă, printr-o victorie împotriva unei contracandidate, şi astfel s-a continuat drumul către primul titlu de campioană.

Lupta pentru retrogradare antrena, până în ultima etapă, trei echipe: FC Argeş, ASA Tg. Mureş şi Progresul. Nici Petrolul nu era liniştită.

Suntem în ziua de 15 iunie 1969, la Târgu Mureş. Atmosferă încărcată. ASA credea în şansa ei, Argeşul de asemenea. Constantin Teaşcă trimite pe teren următoarea echipă: Ion Vasile (78′ Ariciu) – Ciolan, Barbu, Vlad, Ivan II – Prepurgel, N. Ionescu, Nuţu – Radu I (60′ Roşu), Dobrin, Jercan. De partea cealaltă, ASA alinia formaţia: Ungvari – Şleam, Dondoş, Toth, Hajnal, Siko (71′ Csako), Ciutac, Lucaci, Mureşan, Rakşi, Silaghi (77′ Lungu).

Toate ziarele i-au dat lui Ion Vasile nota 10. A fost o victorie de portar, pentru că ASA a lovit adesea decisiv poarta argeşeană, dar Ion Vasile a rezistat. A plonjat în stânga şi-n dreapta, a făcut paradele vieţii sale. În minutul 78, însă, la 1-0, la atât de fragilul avantaj piteştean, s-a accidentat.

Dobrin a făcut şi el un joc de excepţie. A deschis scorul în minutul 5, dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, executată cum numai Gâscanul ştia. Argeşul a rezistat atacurilor mureşene, Vlad şi Barbu conducând apărarea. În minutul 75 se acordă penalty pentru gazde, dar Ion Vasile apără şutul slab al lui Siko. Era minutul 83, când Dobrin, după un dribling prelungit şi o execuţie pe care n-au văzut-o multe stadioane, a semnat decizia victoriei şi totodată a rămânerii în primul eşalon fotbalistic. Peste 2 minute, Nuţu majorează scorul. Liniştea de pe stadion se transformă în bucurie, când se anunţă înfrângerea Progresului la Constanţa în minutul 84.

Drama s-a terminat cu bine. Echipa rămânea seara la Tg. Mureş. A doua zi era primită în triumf la Piteşti. Suporterii sărbătoreau, însă, eliberarea de comşmar: echipa lor nu cădea în eşalonul secund.

Etichete: , , , , ,

Comentarii (7)

Trackback URL | RSS Comentarii

  1. danturlea spune:

    mia povestit tata de meciul ăla.
    dar parcă a fost şi un mic scandal în nainte de meci cu nea gicu.

  2. Cristi Stanescu-REX spune:

    Scandal a fost, pentru ca nea GICU cam “petrecea” in perioada aia si i-a spus lui TEASCA, ca n-are ce-i face lui, ca ce are dansul in cap, are el in picior ! Avea dreptate dar nu trebuiau spuse aceste vorbe, mai ales unui antrenor de valoare ca TITI TEASCA !
    Dupa acel meci, pe care l-am ascultat la radio(eram un copil de 9 ani),cand a venit echipa acasa, am fost cu tataia la club(v-am spus ca el era cizmarul clubului si ca le facea si repara mingile acelea cu siret si ghetele,care erau cu crampoane din talpa) si dupa aceea, in centru, unde a fost acelasi spectacol oferit de bucuria oamenilor, la fel cu cel de la castigarea campionatului din ’79 !!!
    Ce vremuri si ce amintiri, legate de unicul NICOLAE DOBRIN ! Atunci a dat doua goluri si o pasa de gol lui NUTU !

  3. danturlea spune:

    ai fost un norocos cristi.
    eu că sunt mai tânăr nu am prins decât vreo două retrogradări o cupă uefa cea din 98 şi o retrogradare la masa verde.
    încă o dată mult succes pikciule cu acest site.

  4. Bulgaru spune:

    Meciul cu ASA nu s-a dat la radio si nici meciul de la Constanta.Cand s-au terminat meciurile au fost reportaje de la meciuri.Tot in acest meci Ion Vasile era sa-si inghita limba ,dar a fost salvat de arbitru care mi se pare era medic.In echipa la Dinamo Pitesti nu era N.Ionescu ci C.Ionescu(Cofetarul)

  5. pikciu spune:

    Multumim pentru precizari. Totusi, “Cofetarul” nu era porecla lui Prepurgel?

  6. Cristi Stanescu-REX spune:

    Porecla lui Prepurgel, era Polonic, ti-am mai spus, pentru ca meseria lui, era de bucatar !

  7. Prof.Ing. Cernea Iulian spune:

    Ar trebui ca multi dintre jucatorii (Tanase, Doman, Tanasie) lui f.c.arges sa invete ceva din acest episod. Am trait acest eveniment cu aparatul de radio la ureche pentru ca meciul nu a fost televizat si cu mari emotii.Au luptat ca niste eroi cu dragoste de club si de suporteri. Ar fi trebuit sa invete si Badea ceva si anume ca nu se abandoneaza lupta in stil de las, pentru niste mercenari care vor sa puna labele si pe stadion.Din respect pentru marele Dobrin eroul episodului de mai sus, pe gazonul acestui stadion trebuie sa calce numai F.C.ARGES. Rusine si pentru cei care incearca sa dispuna aceste lucruri. Sunt interese mari pentru acest lucru dar sa nu uite ca trec peste cadavrul lui DOBRIN pentru niste mercenari care vor fi scosi de pe acest loc sfant.

Vocea tribunei