În `74, FC Argeş a păcălit fotbalul

campioni-blat

FC Argeş nu a avut numai momente fericite, ci şi insuccese şi rezultate ruşinoase. Deşi nu ne face plăcere, şi acestea fac parte din istoria clubului nostru. La 2 ani după câştigarea primului titlu de campioană, FC Argeş a fost implicată în două meciuri ce nu fac cinste clubului. Iată ce s-a petrecut atunci.

Era sezonul 1973/1974, iar lupta pentru desemnarea campioanei, precum şi pentru retrogradare era încinsă. FC Argeş se afla la mijlocul clasamentului, fără să aibă niciun fel de emoţii pentru finalul de campionat. Soarta titlului s-a jucat în partidele Petrolul – Universitatea Craiova şi Dinamo – FC Argeş. Pentru a obţine titlul, în cazul unui insucces al liderului Craiova la Ploieşti, Dinamo trebuia să dispună de FC Argeş la şapte goluri diferenţă. Aşa s-a şi întâmplat: Dinamo – FC Argeş 7-0! Craiova a reuşit o remiză la Ploieşti şi devenea campioana României. Suporterii olteni au scandat: “Şapte – zero de pomană / Tot Craiova e campioană…

În lupta pentru evitarea retrogradării, tot FC Argeş s-a aflat la originea unui alt scandal. Partida FC Argeş – CFR Cluj a avut loc cu cinci runde înainte de final. În dimineaţa jocului, antrenorul ardelenilor, Constantin Rădulescu, a avut o întâlnire cu preşedintele argeşenilor, Puiu Rapaport, în care a solicitat „aranjarea” meciului. După discuţia cu doctorul Rădulescu, Rapaport s-a văzut pus în situaţia de a juca la două capete, pentru că mai primise o „solicitare” şi din partea Petrolului, de asemenea implicată serios în lupta pentru evitarea retrogradării.

CFR Cluj a învins la Piteşti cu 2-1. În „Sportul”, unicul cotidian de sport din acele vremuri, cronica respectivei partide a fost semnată de regretatul Mihai Ionescu. „Am avut impresia aproape tot timpul că FC Argeş şi nu CFR este echipa situată în prezent în periferia clasamentului, că piteştenii sunt aceia care evoluează în deplasare într-un meci fără iluzii pentru ei. Imaginea unei asemenea surprinzătoare şi inexplicabile inversiuni de comportare a sugerat-o jocul fără nerv, fără luciditate, fără convingere chiar, al 11-lui antrenat de Ştefan Coidum”. La toate acestea se adăugase şi faptul că echipa argeşeană nu folosise patru titulari, Pigulea, Prepurgel, M. Popescu şi I. Roşu, pe motiv că se dorea întinerirea lotului.

La 30 mai, Biroul federal care a analizat acest joc a hotărât anularea rezultatului, şi acordarea 3-0 la „masa verde” pentru FC Argeş. CFR Cluj a primit avertisment public, iar FC Argeş şi Petrolul avertisment. Persoanele fizice suspendate: un an pentru dr. Rădulescu (antrenorul lui CFR); eliberare din funcţie pentru V. Dragomirescu (preşedintele secţiei de fotbal de la CFR), Gh. Urich (preşedinte Petrolul), P. Rapaport şi M. Găiseanu (ambii din conducerea FC Argeş); prim-avertisment Şt. Coidum şi T. Dima (antrenori FC Argeş).

Cert e că cel mai tare a suspinat atunci Rapid, pe care acel 0-3 la „masa verde” n-a ajutat-o deloc, sperând ca FRF s-o retrogradeze automat pe CFR Cluj pentru acea faptă. Echipa giuleşteană a luat astfel, după două decenii, din nou drumul „B”-ului. Petrolul n-a scăpat nici ea.

(Informaţii preluate din site-ul www.sport365.ro şi “Sportul” – Valentin Albulescu)

Etichete: , , , , ,

Comentarii (12)

Trackback URL | RSS Comentarii

  1. Cristi Stanescu-REX spune:

    Niciodata, sa nu spuneti ca trebuie sa ne fie rusine cu ce s-a intamplat inainte de ’89 !
    Trebuie sa intelegeti, ca nimeni nu se putea pune contra celor doua adunaturi de jigodii, care la randul lor, adunau talentele din toata tara !
    Despre ce s-a intamplat cu C.F.R. si cu Petrolul, a fost vorba despre plata unor polite mai vechi !
    Daca nu stiti, asa s-a procedat mereu intre conducatori !
    Mereu s-a mers pe manevre intre conducatori !
    Nea Puiu Rapaport si nea Misu Gaiseanu, trebuiau inlaturati, ca de, erau legati de scandalul REAL MADRID, NICOLAE DOBRIN versus Ceausescu ! Stiau prea multe si cine incurca, trebuia inlaturat !
    Nu mai luati de bun, tot ce se scria in presa de atunci, pentru ca unele articole erau comandate de “sus” !
    De aia spun eu, ca cine ma face pe mine comunist, dupa ce ca-i prea mic, mai e si rau voitor si prost informat(sunt mai multi) !
    Mereu s-au facut aranjamente si s-au trantit meciuri in fotbalul romanesc dar de platit, intotdeauna, au platit DOAR CEI MICI SI SLABI(fara proptele)! Vezi si cazul F.C. ARGES de azi(se copiaza aceleasi practici)! De aia spun, numai cine a trait acele vremuri, poate face comparatie cu situatia de azi ! Se practica aceeasi metoda(excluderea conducatorului, ca si atunci), ca exemplu, pentru a acoperi urmatoarele miscari ale granzilor MAFIEI !
    ATENTIE LA ACESTE AMANUNTE !!! (cautati asemanarile in timp)!

  2. pikciu spune:

    De acord Rex, mie nu mi-e rusine cu nimic din ce s-a intamplat in istoria clubului, exceptand retrogradarea echipei pe motiv de coruptie. Dar asta e alta poveste, si nu vreau sa ne legam aici de ea.

    Ce s-a intamplat atunci clar erau niste ordine, dar nici nu ne putem mandri cu asta. Cele doua meciuri fac parte din istoria noastra, si trebuie sa le tratam ca atare.

  3. Cristi Stanescu-REX spune:

    Despre asta era vorba !

  4. danturlea spune:

    asta este poate aşa trebuia
    dar meciurile cu bistriţa cum rămân?
    că nu neau bătut acasă şi nici argeşu nu a bătut acolo

  5. Cristi Stanescu-REX spune:

    Da, asa este . De ce sa nu recunoastem ca erau multe jocuri de culise, insa si asa aranjate, nea GICU tot facea pe placul suporterilor, pentru ca-n marea lui magie, a facut ca si la meciurile deja aranjate, sa existe spectacolul lui, de fapt motivul pentru care toata lumea din tara era incantata cand juca DOBRIN si umpleau stadioanele!!!

  6. danturlea spune:

    nu cristi că la meciurile cu bistriţa nu mai juca nea gicu dumnzeu să-l ierte.

  7. danturlea spune:

    nu cristi că la meciurile cu bistriţa nu mai juca nea gicu dumnezeu să-l ierte.

  8. Cristi Stanescu-REX spune:

    Cu Bistrita exista acea reciprocitate care avea in vedere ca fiecare sa castige acasa . Noua nu ne convenea dar ce putere aveam ? Erau interese pe care ni le inchipuiam dar pe care nu le puteam dovedi !
    Et pour ci move !

  9. danturlea spune:

    şi meciul cu rapidul dela piteşti din 2001 penultima etapăcum afost cristi?
    că nub pierdusem nici un meci pe teren propriu în acel sezon.
    şi conducerea de atunci la găsit ţap ispăşitor pe marian bondrea.

  10. danturlea spune:

    şi meciul cu rapidul din 2001 de la piteşti cum rămâne cristi?
    că argeşul nu pierduse nici un meci pe teren propriu înacel sezon.
    conducerea de atuncia clubului la găsit vinovat pe marian bondrea.
    că şi atunci sa pierdut o participare în cupa uefa.

  11. Cristi Stanescu-REX spune:

    Stii cum e acum, cand pierde echipa, prima data e sacrificat antrenorul . Asa se intampla azi peste tot si noi nu puteam fi mai cu mot !

  12. Antonie Popescu( Toni ) spune:

    Puiu Rapaport afost cel mai tare presedinte de club care l-a avut Fc Arges. L-au lichidat ca trebuia lichidat ….deranja ! Nu va faceti probleme ca plecarea a fost aranjata ; aplecat la Tel Aviv ca reprezentant al Uzinei Dacia; in 1976 se plimba linistit prin Bucuresti
    Jean Padureanu este singurul presedinte de club in viata care merita tot respectul ; nu va luati dupa pitigoii de astazi : sa tii o echipa incepand cu 1974 in “B” -sa decizi ani de zile cine retrogradeaza si cine promoveaza in Seria a IIIa si ,apoi,sa faci acelasi lucru in Divizia A / Liga I si cu o echipa mica ,dintr-un oras si mai mic,intr-un judet in care nu se intampla nimic spectaculos este o mare performanta; dar atunci nu banii contau ci onoarea ,discretia si fotbalistii . De aceea este greu sa priceapa unii ca Becali,Borcea sau Copos cum vine treaba si de ce nu au performanta.

Vocea tribunei