Dobrin contra Kempes

Povestea Gicu Dobrin: “Terminat, îngropat şi cu flori pe deasupra, pentru echipa naţională, selecţionarea mea nemaiputând fi pusă în discuţie deoarece majoritatea specialiştilor mă bifaseră, socotindu-mă în cel mai bun caz bun pentru o repriză la Piteşti, în viaţa mea a apărut un moment care m-a tulburat puţin. Vine Kempes, marele Kempes, vestitul Kempes, idolul Argentinei, Kempes, la noi. La Piteşti!

Nu că m-aş sinchisi eu prea mult de firma lui, am văzut că şi alţii mai cu moţ ca el, dar prea dau cu toţii ochii peste cap când vorbesc cu el. Kempes în sus! Kempes în jos! Mario în sus! Mario în jos! Ce dribling! Ce şut! Ce forţă!!! Extraordinar! Fantastic! Nemaivăzut! Ce Di Stefano, ce Cruyff, ce Pele !?! Kempes e peste toţi!

Mă, chiar aşa o fi ăsta, m-am întrebat eu? E drept, la televizor arăta bine. Adică era cel mai al dracului jucător argentinian, tare pe picioare, obraznic la joc, iute în careu, speculant la gol. Dar chiar aşa, superclasă, cum îl vindeau toţi cei care-i făceau reclamă, mie nu mi s-a părut. Nu are, mi-am zis eu, în niciun caz capul lui Di Stefano, pe lângă tehnica lui Cruyff, pare cam stângaci, iar în comparaţie cu Pele nu prea răsare…

Tată Mario, să  te vedem la joc!

Ne uităm unii la alţii, nu ne mai sperie nici televizoarele, nici comentariile ziarelor care ţi-au făcut de pe acum statuie de hârtie tipografică. La joc nu se mai bagă nimeni între noi. Lucrăm fiecare cu obiectul şi ce-o ieşi, o ieşi. Cam asta era în capul meu înaintea partidei tur FC Argeş – CF Valencia. Eram liniştit şi aşteptam.

Dar uite că s-a dus dracu toată liniştea! Câand aproape că-mi ieşise din gând Kempes ăsta şi-mi era mintea doar la calificare, adică la nevoia de cât mai multe goluri la Piteşti ca să rezistăm la Valencia, mi-a adus Radu II ziarul Sportul. “Gicule, ţi-ai dat foc la valiză. Azi toată lumea o să fie cu ocheanele pe tine! Nu contează nimeni, contează numai Dobrin!”. “Mă, tu ai băut ceva azi, în ziua meciului” – l-am luat eu din scurt pe Şarpe.” “Care băut, maestre, ia vezi ce scrie aici: Dobrin contra Kempes! Parcă ar fi un meci de box între Cassius Clay şi Norton!”…

Nicolae Dobrin, în acţiune în meciul cu Valencia

Nicolae Dobrin, în acţiune în meciul cu Valencia

Ceea ce părea o fantezie, un “dialog imposibil”, se va petrece astăzi, sub ochii noştri, pe stadionul piteştean din Trivale. Kempes, marea vedetă a ultimului mondial, venit în Europa cu umerii încărcaţi de laurii argentinieni, va păşi pe acelaşi dreptunghi de iarbă alături de Dobrin. De o parte, “goleadorul” sud-american, spaima portarilor şi a apărărilor betonate ale căror lacăte le-a aruncat de atâtea ori în aer, de cealaltă parte “creierul de joc” Dobrin, marele favorit al publicului român în ultimii 10 ani, care a văzut în el pe cel mai bun produs al fotbalului nostru în acest deceniu, pe jucătorul cu cel mai mult har. [...]

Astăzi, lui Dobrin al nostru, cel crescut pe “Maracana Piteştiului”, viaţa îi oferă o neaşteptată revanşă. Un “duel” al lui, ghinionistul – care n-a ajuns pe marile scene ale fotbalului internaţional aşa cum merita talentul său – cu unul din copiii norocului din lumea balonului rotund, cu acest tânăr şi îndrăzneţ şi copleşit de reuşite Mario Kempes.

Astăzi, Dobrin are, în sfârşit, o fericită ocazie de a-i răsplăti pe cei foarte mulţi iubitori ai fotbalului de la noi care au crezut întotdeauna în el.

Astăzi, aşteptăm cu toţii ca “dirijorul blond” să facă din Radu II şi Doru Nicolae două vârfuri irezistibile şi din întreaga echipă un ansamblu legat care să lupte până la ultima picătură de energie pentru onoarea sportivă a Piteştiului şi a fotbalului românesc.

Astăzi, deci, sute de mii de oameni vor avea sufletul încărcat de îndemnul: Haide FC Argeş, Haide Dobrin!”

(Ziarul Sportul, 18 octombrie 1978)

Nu mai era glumă. Am făcut ochii mari, am luat ziarul şi m-am dus să-l recitesc în pat. Şi m-au apucat căldurile. Cred că am început să şi roşesc puţin. A început să mi se facă un fel de milă de mine. Eram în cea mai proastă dispoziţie în care poate să fie un jucător înaintea unui meci care urma să înceapă peste 3 ore şi jumătate. Şi deodată a început să mi se lumineze mintea. Ce aveam eu de pierdut, în fond, după-amiază la meci? Nimic. În schimb puteam să câştig ceva important. Cu o oră înainte de începerea jocului, mă simt ca un arc. Ca un arc gata să se rupă de atâta întins.

Şi începe jocul. În primele minute, vin grămadă peste noi, să ne sperie. În plină dominare a spaniolilor, cade o lovitură liberă pentru FC Argeş, cam la 20 de metri de poarta lui Manzanedo dar în unghi mic, foarte mic. Înspre colţul careului mare în dreapta, cam de unde pot să şuteze cu oarecare şanse stângacii. Oblemenco, el băga de prin zona asta ristul interior şi şuta spre colţul lung, te uitai la minge că se duce afară şi în ultima clipă intra lângă bară în gol. Unde eşti tu, Nelule, cu stângul tău? De ce nu m-ai făcut mamă şi pe mine stângaci? Şi aleg calea cu cele mai puţine şanse. Radu îmi strigă că-i indirectă, îmi face semn cu mâna să i-o arunc scurt, jos, în faţă, dar ma uit la pădurea de picioare din careu, şi… încerc imposibilul. Bag un rist în plin şi şutez spre colţul scurt, acolo unde se afla şi portarul, cu gândul că poate se repede vreunul la minge şi o deviază în poartă. Nu se repede nimeni, dar Manzanedo ridică mâinile din instinct, atinge mingea care îi şterge palmele şi intră sub bară. Gol! Nu-mi vine să cred! Câteva clipe simt că nu mai am aer, că mâ înec, apoi mă îneacă în pupături şi îmbrăţişări băieţii noştri şi se porneşte tribuna: “Dobrin! Dobrin! Dobrin!” Minute în şir. Fără oprire.

Pe Kempes, recunosc, am vrut să-l ridiculizez. Am vrut să-i dau mingea printre picioare, boala tuturor dribleurilor de la noi, şi dacă ar fi făcut un singur pas spre mine era victimă sigură. Ştiu că nu m-aş fi ales cu nimic, ar fi râs tribuna şi atâta tot, dar l-am încercat şi eu puţin. Imediat însă mi-a părut rău. Mi-am dat seama că-i o chestie ieftină la care jucătorii mari nici nu se prind. Dealtfel, la faza următoare, Kempes s-a aruncat ca un nebun în apărarea noastră şi puţin a lipsit să ne dea gol. Am înţeles că ăsta era răspunsul la provocarea mea. Şi l-am admirat.”

Marius Popescu – Fotbalul e viaţa mea. Cazul Dobrin

Etichete: , , , , ,

Comentarii (10)

Trackback URL | RSS Comentarii

  1. neaksu spune:

    de ce nu exista caseta cu acest super meci.aveam 15 ani la acest meci fabulos pentru mine.

  2. pikciu spune:

    Poate pentru ca deocamdata nu se vrea sa fie scoasa publicului. Ai fost la meciul cu Valencia?

  3. corsicanul spune:

    SUPER MECI …DOBRIN-KEMPES UN DUEL ASTAZI tanase-MESSI

  4. danturlea spune:

    ce tănase, nu mai e al nostru să fie sănătos acolo unde sa dus

  5. neaksu spune:

    nu am fost la meci ul fc arges -valencia .am vazut meciul la tv.excelent meci.

  6. Cristi Stanescu-REX spune:

    Luati de bune marturisirile UNICULUI, cu specificatia ca l-a urecheat dar nu pe KEMPES, ci pe BONHOF in acel meci si la centrul terenului, inspre oficiala, cand s-a intalnit fata-n fata cu KEMPES, de frica sa nu-l faca de ras nea GICU, acesta s-a intors si a evitat contactul direct ! Asta-i purul adevar spus de unul care a fost acolo si a vazut tot ! Doamne, ce echipa aveam si cat de imens a fost geniul lui nea GICU ! Ce carambool a facut la primul gol(bara, a lovit portarul si dupa aceea gol), ca azi daca s-ar vedea asemenea executii, s-ar zice ca sunt fictiune, ceva dor inchipuit(va rog din suflet sa ma credeti ca-i unic si ca ce-am vazut la nea GICU,n-am mai vazut la nimeni)!!!
    O, TEMPORA !!!

  7. Ben spune:

    DOBRIN ERA SI VA FII CEL MAI BUN JUCATOR DIN LUME NIMENI NU PUTEA SA SPUNA CE NEA GICU NU ERA CEL MAI BUN JUCATOR

  8. corsaru spune:

    DOBRIN FOTBALIST .. si restul JUCATORI DE FOTBAL;hagi,mutu,balaci…

  9. dan spune:

    cine se descurca sa intrebe clubul valencia daca are imagini de la acest meci? sau, poate, de la meciul retur?

Vocea tribunei