Suferinţă fără sfârşit

O rezervă de spital, la Colentina, nu mai mare de 10 metri pătraţi. Unul dintre paturi este ocupat de un bărbat între două vârste, cu piciorul stâng amputat la câţiva centimetri sub genunchi. Viaţa de după fotbal n-a fost tocmai uşoară pentru Viorel Turcu, omul cu peste 250 de meciuri în Divizia A şi cu două titluri de campion în palmares, cucerite cu FC Argeş şi cu Dinamo.

Totul a început în urmă cu aproape patru ani, de la un banal pas făcut greşit, care i-a provocat o fractură de calcaneu. Luni întregi de chin şi doctori care nu înţelegeau de unde durerile care urcau în sus, pe picior. Într-un final deloc fericit, i s-a spus că piciorul stâng trebuie amputat urgent, altfel infecţia urcă. Şi i l-au tăiat de sub genunchi. Calvar înainte, calvar după.

“După operaţie am fost la firma domnului Prigoană, «Rosal Ortopedic»”, povesteşte fostul jucător. “Auzisem că au produse performante. Într-adevăr, proteza pe care am primit-o, în valoare de vreo şase mii de euro şi pe care mi-am permis-o datorită ajutorului financiar al primarului comunei Chiajna, Mircea Minea, este excelentă. Problema a venit de la cupolă, partea aceea care vine în vârful protezei şi care îmbracă bontul, adică ciotul de la picior. Şase luni a fost perfect, mergeam de parcă era piciorul meu, eram în al nouălea cer. După aia a început să mă roadă la genunchi. Am fost la firmă, mi-au ajustat-o puţin, dar după alte două săptămâni iar a început să mă frece acolo, pe exteriorul genunchiului. Trei luni am mers aşa, un chin îngrozitor, genunchiul meu devenise rană deschisă. Nemaiputând suporta, am venit din nou aici, la doctoriţa Carmen Pârşu, cea care m-a operat şi prima dată. Iar făcusem infecţie! Urcase până la coapsă, dar marea mea şansă a fost că nu atinsese osul, altfel trebuia tăiat piciorul de la coapsă! M-a operat din nou, m-a curăţat, am o tăietură lungă cât tot ce mi-a mai rămas din piciorul ăsta, dar zic mersi că am scăpat aşa”.

Turcu e de două săptămâni în spital, dar crede că va mai rămâne cel puţin încă două, până rana se va mai vindeca. Din vara trecută este antrenor principal la Argeşul Mihăileşti, echipă din Liga a III-a pe care, spune cu mândrie, a dus-o pe locul 6 în clasament după tur. “Abia aştept să revin la antrenamente, dar înainte de asta trebuie să merg să-mi facă o altă cupolă. Am sunat la firmă şi mi s-a spus că trebuie să plătesc pentru o nouă cupolă, adică undeva în jurul a o sută de milioane de lei vechi. Deja mi-e groază, pentru că nu stau grozav cu banii, de ce să n-o spun? Dar pun şi eu o întrebare, poate mă aude domnul Prigoană: dacă şi cupola asta o să se uzeze sau n-o să-mi mai fie bună, o să dau încă o sută de milioane? Şi mereu la fel?”.

Încearcă să se ţină mândru, dar e copleşit, şi ochii încep să i se umezească. “Nu înţeleg de ce s-au adunat toate necazurile astea numai pe capul meu! Poate sunt blestemat, nu ştiu ce să mai cred. Dar de ce, că eu n-am făcut rău nimănui, ba, dacă am putut, am făcut bine. Prea multe pe un singur om! Când eram la Dinamo mi-a murit fetiţa, care avea o lună… Norocul m-a ocolit de multe ori. Au venit şi problemele astea cu piciorul, nu ştiu ce să mai fac! Totuşi, mi-am mai revenit pe plan psihic, că a fost o perioadă atunci, înainte de a-mi tăia piciorul, când am vrut să mor! Două săptămâni n-am mai mâncat, nu mai aveam dorinţa de a trăi, pentru că mă simţeam o povară pentru soţie şi pentru băiatul meu de 28 de ani. Dar ei, familia, sora, cumnaţii, m-au încurajat mereu, m-au susţinut. Şi atunci parcă mi s-a luminat mintea. Mi-am spus: ia stai, mă, de ce să mor? De ce să mă dau bătut? Vreau să trăiesc, parcă a urlat ceva în mine! Şi acum e la fel, trebuie să trec şi peste asta, să fiu tare, pentru că viaţa poate fi frumoasă şi pentru mine!”.

Datorită firii sale deschise, Turcu şi-a făcut prieteni la toate echipele pe la care a trecut. Mulţi dintre ei i-au sărit în ajutor la greu în aceşti ani. “Lăcătuş a fost mereu lângă mine, a vrut chiar să mă trimită în Austria, la o clinică performantă. Bumbescu venea uneori şi de două ori pe zi la mine la spital. Chivescu, de la Piteşti, care mi-este şi naş, Gică Pena, Lică Movilă, Viorel Radu m-au susţinut şi ei mereu. Surpriza a venit de la Nicolae Dică. El avea un an-doi când jucam eu la FC Argeş, dar, aflat la Catania, a văzut la televizor drama prin care treceam şi, prin intermediul socrului său, mi-a cerut un număr de cont să-mi trimită bani! În schimb, alţii, pe care îi credeam prieteni, au dispărut. Trebuie să ajungi la un moment din ăsta ca să vezi cine ţi-e cu adevărat prieten şi cine nu. Măcar un telefon să-mi fi dat, pentru că un telefon în spital face mai mult decât toţi banii din lume”.

Dan Fridrich, directorul “Rosal Ortopedic”, firma de la care Turcu trebuie să-şi ia altă cupolă, a declarat: “E absolut normal ce se întâmplă, ca vechea cupolă să nu-i mai fie bună. Bontul acela se trage în timp, e vorba de transpiraţie, de grăsimea care se lasă, asta e natura corpului. Dar, după două-trei protezări, perioada de schimb va fi mult mai lungă. Ştim că domnul Turcu are probleme cu banii, data trecută aproape că plângea, săracul, că îi promisese că-l ajută Dan Petrescu, dar îl lăsase baltă! N-avem ce face în acest sens, şi noi plătim pentru materialele respective, pe care le folosim la confecţionarea produselor”.

Sursa: Prosport

Etichete: featured, viorel turcu