Constantin Frăţilă

constantin-fratilaS-a născut la 1 octombrie 1942, la Bucureşti. De-a lungul celor peste 18 ani de fotbal, acesta a jucat la opt echipe. Pe parcursul a trei ani acesta a jucat la două echipe din eşaloane inferioare: Recolta Bucureşti (1957-1958) şi Uzina Vasile Roaita Bucureşti (1958-1960). Debutul în fotbalul mare îl face la Dinamo Bucureşti, în 1960. La Dinamo va juca 10 ani, unde va cunoaşte cele mai mari succese sportive, între 1960 şi 1970. Cu această grupare va obţine patru titluri de Campioană.

La Piteşti vine în vara anului 1970, unde va juca două ediţii şi va totaliza 46 de meciuri şi va marca 20 de goluri. În ediţia 1971-1972, devine Campion naţional şi cu FC Argeş. Din 1972 va părăsi Piteştiul şi până la finalul carierei va mai juca la următoarele echipe: Sportul Studenţesc (1972-1973), Omonia Nicosia (Cipru – 1973/1974), Chimia Rm. Vâlcea (1974) şi Sirena Bucureşti (1975).

A fost golgeterul României în 1964. Mai are în palmares 12 jocuri/7 goluri în cupele europene cu Dinamo Bucureşti. La echipa naţională a României a fost prezent de 7 ori şi a marcat 7 goluri.