Ion Voicu
Născut în comuna Suseni, la 29 septembrie 1960, “Aţă” a făcut primii paşi în fotbal îndrumat de antrenorul Mihai lanovschi, în 1974. După un rodaj în divizia “C”, la Muscelul Câmpulung, a fost luat la FC Argeş în 1983 şi la 26 martie debuta în divizia “A” la un meci FC Argeş – Poli Iaşi 1-0. Golul victoriei a fost marcat de Jurcă, după o pasă primită de la el.
“N-am să uit niciodată acel meci în care am debutat în divizia “A”. Din două motive: primul – că a fost ultimul meci al lui nea Gicu Dobrin la FC Argeş, şi al doilea – că eu am reuşit o pasă excelentă din care «Neamţul» Jurcă a înscris golul victoriei”, îşi aminteşte Aţă. A jucat la FC Argeş opt ani, până în 1990, în iulie. Atunci, în ultima etapă a campionatului, FC Argeş, cu Voicu în teren, a câştigat cu 2-0 în faţa Flăcării Moreni şi astfel s-a salvat de la retrogradare. A jucat în divizia “A” 200 de meciuri ca fundaş dreapta şi a înscris 4 goluri.






.jpg)





