George Tudor, militarul de la comanda galeriei

Cutremurul din 1977 şi Revoluţia din ’89 l-au prins în uniformă, slujind partia, în timp ce marile evenimente sportive l-au găsit în tribună, îmbrăcat în suporter.

George Tudor a împlintit recent 56 de ani şi toată viaţa şi-a împărţit-o între sarcinile militare pe care le-a avut de îndeplinit la Unitatea de Transmisiuni din Piteşti şi misiunea de a fi suporter pe arenele de sport din Piteşti. S-a născut în localitatea argeşeană Ungheni, petrecându-şi copilăria pe maidane, cu mingea la picior. O căzătură urâtă din copilărie l-a oprit însă să facă fotbal de performanţă, aşa că nu i-a rămas altceva decât să asiste ca suporter la marile succese ale echipei naţionale şi ale lui FC Argeş. “Când aveam 5 ani, din joacă, mi-am luxat piciorul şi am rămas cu un defect care nu mi-a permis să joc fotbal la un nivel înalt. Şi acum am dureri la picior. Am jucat fotbal pentru echipa comunei până la teminarea clasei a VIII-a, după care am venit la Piteşti. Am intrat la Liceul Bălcesu, actualmente I. C. Brătianu, şi eram nelipsit de la meciurile lui FC Argeş”, povesteşte George Tudor.

La meciuri intra cu banii de eugenii. “Primul meci în care l-am văzut pe Nicoale Dobrin a fost în 1969, când FC Argeş era pe punctul de a retrograda din prima ligă. Îmi aduc aminte că am jucat atunci cu Vagonul Arad şi am bătut cu 4-0. Nea Gicu Dobrin, Dumnezeu să-l ierte, a făcut spectacol. Părinţii îmi dădeau în fiecare zi bani de eugenii la şcoală, însă eu îi strângeam iar la final de săptămână îmi luat cu ei bilet la meci să-l văd pe Dobrin“, spune “Generalul”. Uşor, uşor, din simplu spectator, George Tudor avea să intre în rândul galeriei lui FC Argeş, colindând ţara în lung şi în lat cu suporter al „alb-violeţilor”. După ce a terminat liceul, a urmat armata. A fost detaşat la Unitatea de Transmisiuni din Piteşti, acolo unde avea să întoarcă peste câţiva ani, ca militar angajat, după ce a adsolvit cursurile Şcolii Militare de Subofiţeri Transmisiuni la Sibiu. Haina militară nu l-a împiedicat însă să vină în continuare în tribunele arenelor sportive. „Uniforma am purtat-o până în urmă cu doi ani când am ieşit al pensie doar la serviciu. Când ajungem acasă, mă schimbam în echipament sport şi plecam la meciuri. Mulţi cunoscuţi de-ai mei nici nu ştiau că lucrez în Ministerul Apărării. Acasă, la părinţi nu am fost decât o dată în uniformă. Îmi place foarte mult sportul”, precizează argeşeanul care a lucat în Ministerul Apărării timp de 35 de ani, ca plutonier adjutant principal.

Cele mai frumoase amintiri le-a trăit pe terenul de fotbal, în era “Nicolae Dobrin”, când stadionul din Trivale era arhiplin tot timpul. “La meciul din Cupa UEFA cu Valencia, îţi aduc aminte că au venit oameni din toată ţara să vadă confruntarea. Au dormit o nopate în tribuna stadionului, doar de dragul de a-l vedea pe Dobrin“, spune George Tudor. Ulterior, când clubul FC Argeş a fost preluat de Uzina Dacia, George Tudor a devenit unul dintre şefii galeriei, astfel că a dat tonul victoriiilor din tribună în perioada când Adrian Mutu a debutat în fotbalul mare. “Am fost viceliderul galeriei lui FC Argeş din 1992 până în 2004. Am trăit alte momente frumoase ca suporter. FC Argeş era iubită şi când jucau aici Jean Barbu, Vasile Popa sau Adrian Mutu. După ce am eliminat pe Steaua şi pe Dinamo, în Cupa României, la semifinala cu Universitatea Craiova, FC Argeş a fost susţinută din tribună de 15.000 de oameni. Meciul s-a jucat în Bucureşti, pe stadionul 23 August”, spune George Tudor. Şi echipa naţională ocupă un loc aparte în sufeletul său de suporter. Are un fular galben cu însemnele echipei naţionale pe care îl poartă tot timpul cu el la meciuri. „Fularul l-am cumpărat înainte de Campionatul Mondial din Franţa, din 1998. Am dat pe el 50.000 de lei vechi. Am fost mare fan al generaţiei de aur”, afirmă fostul şef de galeriei al lui FC Argeş. Când vine vorba însă să aleagă între Hagi şi Dobrin, microbistul argeşean nu are dubii: „Şi Hagi avea ceva magic ca fotbalist, dar ca Dobrin nu se mai naşte. Rămâne cel mai mare fotbalist român din toate timpurile”. Acum, George Tudor merge la meciurile lui FC Argeş ca simplu spectator şi spune că s-a apropiat în ultimul timp de echipa de baschst a Piteştiului, campioană României în anul 2000. „Am predat ştafeta celor mai tineri. Eu m-am mutat să fac galerie la baschet”, conhide George Tudor.

Ce amintire îţi vine în minte cu fotbalistul Nicoale Dobrin?
Sunt foarte multe amintiri. Era nebunie curată ce făcea nea Gicu pe teren. La un meci cu Bacăul, i-a dat cap în cap pe doi adversari în colţul terenului. Ăia s-au nepustit ca berbecii asupra lui, iar nea Gicu a dat mingea printre ei. Spectatorii se prăpădeau de râs în tribună. Unul dintre ei a jucat bandajat la cap tot meciul.

Cum era Adrian Mutu când juca la FC Argeş?
Mutu a jucat puţin pentru FC Argeş în prima ligă. Nu prea era el cu galeria. Nu stătea de vorbă cu suporterii aşa cum o făceau ceilalţi fotbalişti. Pe noi ne deranjează când vorbeşte tot timpul de Dinamo şi că vrea să-şi încheie cariera acolo, în Ştefan cel Mare. Nu ar trebui să uite că FC Argeş l-a lansat în fotbalul mare.

“În timpul liber, îmi place să călătoresc. Cu galeria, am văzut toată ţara. De doi ani, de când am ieşit la pensie plec la drum cu bicicleta. Am fost de două ori pe bicicletă până la barajul Vidraru. Îmi place să fac mişcare şi să descopăr locuri noi”.

Sursa: Adevărul de Seară

Etichete: featured, galerie, generalul, george tudor, suporteri